Schimbarea EU-lui sau Trufia

Multi m-au intrebat, deseori, cum ne putem schimba destinul, soarta? Care ar fi uneltele la indemana pentru a manifesta in viata numai ceea ce preferam.

Let's play.

Nu se cuvine nici sa te temi de viitor, nici sa regreti trecutul.
Unul dintre pericolele majore în situatiile critice este sa pornesti în cautare de vinovati, sa te culpabilizezi pe tine sau pe altii. Asta de fapt se traduce prin mânie, nemultumire, trufie. O idee foarte interesanta leagata de manie din prisma credintei in Dumnezeu expusa de SERGHEI NIKOLAEVICI LAZAREV in cartea DIAGNOSTICAREA KARMEI + PRIVIRE IN VIITOR:

"Pentru a ne schimba propria soartă şi starea fizică, trebuie să ne schimbăm

caracterul, eu-l propriu. Pentru a ne schimba eu-l, se cere să ieşim dincolo de

limitelelui, să ne ridicăm deasupra lui. De unde începe eu-l nostru, adică

personalitatea omului? El începe de la dorinţe, conştiinţă şi de la viaţa însăşi. Pentru a

ne schimba, trebuie să ieşim dincolo de limitele vieţii, ale dorinţelor şi ale conştiinţei.

Acest lucru este posibil doar prin iubirea de Dumnezeu, căci ea a existat înaintea

conştiinţei şi a vieţii, înaintea sentimentelor şi a dorinţelor. Dar nu te poţi ruga celui pe

care-1 urăşti. Căci ce se întâmplă? Orice nemulţumire directă faţă de Dumnezeu

pătrunde în suflet şi rămâne acolo, iar, atunci când, în clipe de grea cumpănă, omul

începe să se roage, el descoperă că rugăciunea lui nu are nici o putere. Pe lângă

pretenţiile directe faţă de Dumnezeu, există şi cele indirecte, care sunt de trei feluri.

Primul - nemulţumirea faţă de Dumnezeu, exprimată prin pretenţii faţă de lumea

înconjurătoare, faţă de societate, stat şi anumite grupuri de oameni.

Al doilea - nemulţumirea faţă de Dumnezeu prin pretenţii la adresa părinţilor,

persoanelor iubite şi a oamenilor apropiaţi.

Al treilea - pretenţii adresate lui Dumnezeu, exprimate prin sentimente de

nemulţumire faţă de situaţie, faţă de sine şi faţă de propria soartă.

Orice nemulţumire persistentă faţă de sine sau faţă de o anumită situaţie

reprezintă, la nivelul subconştientului, o supărare pe sine, pe soartă şi pe Dumnezeu.

Oricât de ciudat ar părea, unul din momentele cele mai periculoase se

dovedeşte a fi nemulţumirea faţă de sine şi faţă de o situaţie dată, căci, atunci, suntem

direct expuşi şi agresivitatea îndreptată împotriva propriei persoane se poate amplifica

deosebit de mult. în acest caz, se cuvine să stăruim îndelung în a ne mântui de

pretenţiile faţă de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că, înainte de rugăciune, e necesar

să înlăturăm prin pocăinţă orice supărare pe Dumnezeu "

Rugaciunea reprezinta de fapt o umilire a EU-lui, o dizolvare a tuturor valorilor umane, dorinte, planuri, intelect, abilitati. EU-l poate devenii ceva secundar, iubirea de Dumnezeu primordiala. E foarte simpla metoda aceasta, ajungând în punctul când începi sa te framânti... opreste-te si roaga-te! Caci la ce bun sa te nelinistesti, cât timp te poti ruga! Caci nu putem trece peste Dumnezeu. El îsi aminteste de tine în sinceritatea ta în masura sinceritatii tale si îti vede scopul. Aceasta idee este mai mult un avertisment de fapt: este inutil sa te framânti atâta timp cât poti sa te rogi. În ziua când nu te vei mai putea ruga, atunci pop începe sa-ti faci griji, pentru ca abia atunci vei avea un motiv adevarat sa te nelinistesti.

Si haideti acum sa abordam lucrurile in alte maniera. Asa cum ma exprimam intr-o postare anterioara, felul in care reactioneaza propriul EU reprezinta de fapt singurul lucru care ne blocheaza cu adevarat.

Ce putem face daca nu avem credinta in Dumnezeu si prima idee nu functioneza si pentru noi? In primul rand reactionezi in functie de cum te-ai astepta sa se intample ceva, ideea este sa nu insisti ca planul din mintea ta sa se materializeze asa cum ti-ai imaginat, constientizeaza doar CA SE PRODUCE OPTIM, aducandu-ti cele mai bune servicii. Si stai pur si simplu în starea în care trebuie sa stai si care e caracteristica acelei manifestari… pentru ca manifestarea sa te poata gasi… fiindca nu poti percepe ceva a carui vibratie nu esti. Din nou, fizica elementara. Daca nu stai în starea potrivita, cea care reprezinta manifestarea, manifestarea va ramâne invizibila tie, pentru ca, tine minte: atunci când vorbim de manifestare, nu vorbim defel despre a aduce la tine ceva ce nu e deja aici. Lucrurile exista deja, aici si acum. Nu trebuie ss te întinzi cumva spre vreo dimensiune abstracta, spre vreun tarâm fantastic pentru a apuca sau a atrage ceva catre tine si sa-l aduci cumva în manifestare în realitatea fizica – totul este deja existent. Totul este deja aici, pentru ca „numai aici” exista, „numai acum” exista. Priveste la ceas: ori de câte ori stabilesti timpul, e mereu „acum” – e singurul timp care exista. Ceasul tau ar trebui sa tot spuna „acum, acum, acum…”, fiindca asta e singurul timp vesnic posibil. Nu vei spune niciodata, „Cred ca e… atunci!”, nu, e „acum”, întotdeauna e acum. „Cât e ceasul? E acum”. Deci numai „acum” exista si lucrurile se pot manifesta numai în „acum”. Ceea ce numesti tu, din perspectiva iluziei tale spatio-temporale, „momente diferite”, reprezinta de fapt acelasi moment – dintr-un alt punct de vedere. Este acelasi moment. Deci totul este aici, totul este acum, iar manifestarea înseamna sa iti îngadui sa fii vibratia, frecventa potrivita ce-iti va permite sa vezi acea parte a lui „acum” care îti era pâna acum invizibila. Chiar e atât de simplu. E la fel de simplu ca analogia schimbarii canalului la televizor. Când vrei sa urmaresti un program anume, pe un canal anume, toate celelalte programe sunt disponibile, în continuare, în acelasi timp… ele înca exista; tot ceea ce trebuie sa faci este sa schimbi canalul pentru a le viziona. Asta nu înseamna ca programul la care te uitai pâna atunci dispare în non-existenta, el înca exista, dar tu nu-l mai vezi fiindca nu mai esti pe aceeasi frecventa. Realitatea fizica e structurata în acelasi fel, înlauntrul constientei tale. Orice vrei ss percepi, trebuie iti schimbi frecventa si vei vedea ca a fost mereu chiar aici, chiar acum, dintotdeauna pentru totdeauna. E doar o chestiune de acordaj, de reglare a frecventei tale la vibratia potrivita. Si cum sa faci asta optim: abandoneaza-te supremei bucurii. Urmeazati mereu entuziasmul, urmeazati fericirea lăsa deoparte orice supărare pe Dumnezeu, pe părinţi, pe lumea înconjurătoare, pe dumneavoastră înşivă şi pe destin

Ceea ce numesti tu entuziasm, ceea ce numesti bucurie, ceea ce numesti iubire, ceea ce numesti cutare sau cutare frecventa este traducerea corpului tau a frecventei care-iti reprezinta adevaratul sine luuntric. Acea vibratie si orice contine acea vibratie este ceea ce esti tu în realitate. Asa ca abandoneaza-te ei! Lasa-te în voia ei sau mergi în directia ei, fiindca reprezinta acul busolei tale spre nordul tau magnetic. Iata de ce e atât de important ca orice demers al tau sa fie în directia celei mai mari bucurii: acea frecventa vibrationala este cel care te-ai creat tu a fi.

Asta-i tot. Chiar e atât de simplu. Desi, bineînteles, ai putea prefera sa fie ceva mai complicat si dificil. Treaba ta, daca asta preferi. Am totuti o vaga banuiala ca ai prefera ca toate lucrurile sa fie ceva mai simple.

Creatia este, da, abundent de complexa – dar în miezul ei fundamental nu este complicata defel: este extrem,

extrem de simplu.

EU respir, prin urmare iubesc, iar iubind, înteleg ca exist...
Nu pretinde ca stii totul pentru ca a stii totul inseamna a ierta totul si a iubi totul!

Nu critica, nu condamna, nu te plange - asta ar fii principiul numarul 1.
Critica te duce intotdeauna intr-o pozitie defensiva si deobicei trebuie sa te lupti pentru a justifica. Nu iti pierde timpul zadarnic....In plus comportamentul nostru mai devreme sau mai tarziu o sa ii influenteze pe cei din jur. De ce? Pt ca oamenii mai intai reactioneaza emotional, au in subconstient anumite programe si un reflex este sa se teama de incriminare cu aceeasi intensitate cu care sunt insetati de a li se aproba ceea ce fac.

Nu critica, nu fii trufas! aminteste-ti mereu principiul numarul 1.

Play with this ideea and enjoy it :)